spitalicesti

Ploua tare, cu zgomot de darabana, pe tabla acoperisului spitalului. Am geamurile rezervei larg deschise inspre aerul proaspat si umed si inspre doi zarzari infloriti. Doar ca acum e noapte, nu vad zarzarii si nici peticul ala de cer care se zareste ziua din patul cu comanda digitala. Nici norii trecand indiferenti – doar eu nu mai sunt indiferenta la ei de cand am citit teoria norilor si niciodata nu ma voi mai uita catre cer ca o profana, nici macar de pe un pat de spital. Aud doar ploaia cum plange la fereastra amarnic. Pe mana stanga, branula cu capac albastru si tivita cu leucoplast alb cu gaurele o confund cu o bijuterie colaj contrastanta, asa cum imi imbraca incheietura bronzata si nervoasa. In vezica, bacteria cu tulburari de comportament s-a zbatut salbatic o vreme, acum s-a resemnat si isi asteapta  placid sfarsitul.



Ma gandesc la Rimbaud si la sfarsitul lui. Apoi, influentata grav de ultimele lecturi si intamplari, la cruzime in numele libertatii, la cuvinte, desacralizare, exploatare si logos. Iti citesc la telefon trei fraze din Sabato in timp ce tu le dai cozonac unor tineri ce pleaca in Balea sa se dea. Dau sa iti zic ceva despre maica Tereza dar (actele ratate la control!) rostesc Maria Tereza. Tributara Timpurilor Moderne si tehnologiei fac insemnari in blackberry versuri de Baudelaire. Ascult apoi Placebo si cant singura in salon it’s hard to reconcile what I’ve become with the wounded child hiding deep inside. Fix in secunda asta alba si aseptica stiu indubitabil, buza cu revelatia, ca ma irosesc si ca, vorba lui kundera, viata e in alta parte. Dar nu e prea tarziu, pot schimba sensul, poate un kilometru mai incolo ma asteapta un U turn in timp ce eu ma invart prosteste si redundant intr-un giratoriu cu lalele. In suflet si minte imi zboara cu aripi frante si aproape albe fraze neterminate, maculate. Pe masuta dezinfectata cu mana mea, telefonul bipaie: notificare de la facebook. Ma intorc la lecturile mele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu