meds

toate cheile sunt în trecut, spune terapeutul şi tot ce spune terapeutul eu ştiu deja. mă uit prin el şi strîng din dinţi să nu las lacrimile să cadă, aşa cum s-au format ca nişte pere în glanda lacrimară. le simt tremurînd între gene, le ţin.

aşadar, o luăm de la capăt. eu îi povestesc de tata şi nu vreau să mai povestesc despre tata. credeam că am încheiat discuţiile despre copilărie – as the bruises turn to yellow. pe drum spre casă, dau drumul lacrimilor să cadă, în timp ce ascult albumul meu preferat. conduc şi plîng. conduc. mi-e foarte puţin milă de mine, aş trage de volan maxim dreapta oricînd, fără regrete şi m-aş gîndi că ucid bacteria, iar bacteria sunt eu, rezistentă ca o bacterie, ca o coadă de şopîrlă pe care o tai şi ea creşte mereu, la nesfîrşit, ca o buruiană, ca o buruiană.. dar mamele nu port trage de volan maxim dreapta, nu au voie nici măcar să se gîndească la asta. aşa că rulez mai departe pe sub castani şi salcîmi înfloriţi.

baby, did you forget to take your meds?



păi închisesem la grafoterapierărie. închisesem şi la terapeutărie. tot, tot. curăţasem haznaua, nu o curăţasem? nu mă scufundasem ca Jacquemort, psihiatrul lui Vian şi scosesem fiecare cadavru al conştientului cu dinţii?

tata e paralizat acum, se tîrîie într-un baston şi nu poate vorbi, tata e paralizat acum, nu îmi mai poate face rău. trebuie să îl iert, mi-au zis terapeuţii şi eu am încercat din răsputeri să îl iert, să îl înţeleg, ah, cît am încercat să mai înţeleg, să o fac pe fetiţa mică şi smeadă cu ochi negri să îl înţeleagă.

aşadar, o  luăm de la capăt.

I was alone, falling free, trying my best not to forget.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu