Lenjerii de pat

Inca imi aduc aminte de prima comanda la CasaNewConcept pentru ca stiu ca imi cautam cateva lenjerii de pat ca sa le schimb pe cele din toate dormitoarele intrucat erau vechi, erau inestetice si parca nici nu mai asigurau aceleasi conditii. Cautasem mult prin magazine, dar nu am facut altceva decat sa pierd timpul, fapt care m-a determinat sa incerc si la magazinele online cu toate ca nu eram deloc de acord cu ideea de a cumpara un produs fara sa il ating si sa il vad cu ochii mei. In schimb, m-a convins politica de retur prietenoasa, asa ca aveam posibilitatea de a returna lenjeriile de pat daca nu se ridicau la nivelul asteptarilor, iar din fericire nu a fost nevoie de asa ceva.

Eu am ales cateva modele diferite, insa toate sunt confectionate din bumbac 100% pentru ca acesta mi s-a parut ca imi indeplineste toate cerintele, adica sa arate bine, sa nu se deterioreze, sa reziste bine in timp, sa fie usor de intretinut, sa se adapteze la temperaturi, adica sa fie racoros vara si calduros iarna si, nu in ultimul rand, preturile sa fie bune. Tarifele sunt accesibile pentru toate buzunarele la CasaNewConcept, insa atunci cand am plasat comanda erau disponibile si o multime de oferte, printre care si una de tipul 1+1 gratis, care presupune ca se achita pretul pentru o singura lenjerie, dar se primesc doua. Eu nu am ales-o pe aceasta pentru ca nu prea imi placeau modelele propuse, insa gusturile variaza de la o persoana la alta, asa ca poate altcineva isi va gasi ceva pe plac. In schimb, m-am bucurat de transport gratuit prin curier, care e disponibil pentru cei care comanda in valoare de minim 399 de lei.

Asadar, la CasaNewConcept nu m-a dezamagit nici calitatea produselor, dar nici varietatea acestora, iar cel mai mult mi-au placut preturile, care sunt foarte bune si mult mai mici decat cele practicate prin magazinele obisnuite. De asemenea, pentru ca totul e online, nu mai e nevoie sa irosim timpul, pentru ca lenjeriile de pat preferate se pot afla la numai cateva click-uri distanta.

Indiscretii

Am inceput asa! Nu stiu de ce. Nu stiu cine e si de unde-mi trimite randuri. Dar am desenat impreuna un fel de corespondenta nocturna atunci cand barcile mele ies in larg mai tarziu ca de obicei.

Au urmat cateva zambete. De fapt niste emoticoane stangace, cum numai tastele stiu sa construiasca. Am aflat ca in orasul ei a inflorit liliacul si ca are glezne subtiri. Ii miros gleznele a liliac? Superb, ma tarasc! De mic tot visez ca voi saruta flori pe gura. Nu ma cunoaste dar imi scrie ca ii e dor de mine, imi spune pe nume. Si vine dinspre ea miros de lilliac. Curios. Vibratie. Tremur. Nu e totuna cu vibratie? Tu ce alegi?

Ce parte cred ca-i ating? Sunt iremediabil pierdut, nu stiu cum pleaca cuvinetele de aici si sub ce forma ajung. Dar povestea continua, e ireala. E jocul de-a nada si de-a prinsul de mijloc, de talie. Odata am reusit s-o intristez: “Tu crezi ca cine pleaca il lasa pe dar sau cine vine il aduce din noi insine? M-ai intristat, recunosc.” Facusem doar greseala sa ma pierd in ochii ei albastri si am dat inapoi, un singur pas, indeajuns sa intristeze o armata de ingeri asteptand. Intr-o buna zi ma voi unge pe gat, pe genunchi si pe talie cu sangele ei. Pleoapele mi le voi inrosi la fel de mult, nu o pot refuza.

Telegramele noastre merg mai departe, sunt cocori – obsesia mea cu gatul lung – ce mi s-au transformat de-a lungul anilor in pasari de noapte, de prada si de sprijin. Mi-a soptit ca ar face dragoste in ploaie. Astept de atunci sa-mi povesteasca despre liniile ude din palma ei, despre picaturile ce fac rand pentru a i se pune in maini, pe gat si pe spate. Poate ca o va face in curand, ma voi tine chiar si pe mine la curent.

“Cocorii danseaza mereu. Stiai? As vrea sa vii acum in clipa asta, sa-ti spun ceva.” Cum sa o contrazici cand eu le fac de foarte multi ani coregrafia?

Vine pe nepregatite. Din noaptea ei. Iar eu ma straduiesc sa-mi leg bine barcile si sa raspund asa cum pot fanteziei ce s-a legat. Vrea sa-i ofer mainile, sa-si puna ceva in mainile mele, iar eu sa mor confuz.

In noaptea asta m-a rugat sa-i povestesc despre barcile mele, asa, deodata. Poate ca sta ascunsa acolo, in orasul ei unde liliacul isi face de cap, sau pe dupa vreo veioza sfioasa, si vrea sa calatoreasca in apele mele.

Sa-ti povestesc: n-ar fi mai bine sa le inviti la tine in pat, pe intuneric, si sa-ti fosneasca singure la ureche, din vasle? Mi-e teama sa le fiu translator, au un limbaj aparte, sunt muscate de pesti si de crocodili, uneori tipa, alteori isi deschid lemnul pentru a se racori cu apa oceanului. Barcile nu sunt domesticite, mai ales astea de aici. Au un trup aparte, vanos si iute cand ai nevoie de ele… Dar sunt atat de senzuale cand te lasa sa le mangai. Cand voi fi mare vor fi barcile mele, deocamdata sunt chirias si-mi platesc darile cu sfiala.